Nervii au cedat la finalul înfrângerii de la Iași pentru fotbaliștii FCSB. Andrei Cristea le-a curmat speranțele la titlul, cu golul din ultimul minut, iar evoluția din partida din Copou a nemulțumit total pe toată lumea. Fotbaliștii FCSB s-au descărcat la vestiare.
FCSB a pierdut cu CSM Poli Iași, 1-0 în Copou, iar echipa lui Dică a rămas pe locul doi în clasament, cu 43 de puncte. Clujenii conduc ierarhia Ligii 1 Betano, cu 44 de puncte. Evoluția extrem de slabă i-a făcut pe fotbaliștii lui Nicolae Dică să-și piardă mințile la finalul partidei.
Ajunși pe tunel, Budescu & Co. au spart ușa vestiarului de la Iași, lăsând urme vizibile. Tabla ușii a fost indoită, iar jandarmii i-au așteptat pe FCSB-iști la ieșirea din stadion, spre autocar. Dennis Man a încercat să spele rușinea înfrângerii dăruind un tricou fanilor prezenți la Iași, care își vărsau și ei frustrarea pe jucători.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER